Pe 28 iulie 2008, marti, dupa 4 zile de mare si soare de dimineata pana seara, plecam in gasca la munte la un prieten, in zona Intorsurii Buzaului. Am plecat dupa pranz si am facut opriri pentru cumparaturi si pentru poze in zone de vis, asa ca am ajuns pe la inserat, tocmai bine sa incropim un gratar. Zis si facut, facem gratarul, mancam, mai savuram un pic aerul de munte si mergem la culcare, nu prea tarziu, ca sa ne trezim de dimineata si sa ne bucuram cat mai mult de acea bucatica de Rai.
Pe 29, pe la 9 dimineata, cand lucea soarele in roua, s-a trezit si Georgi, si somnoroasa a iesit afara cu canuta de cappuccino. Atunci ceva s-a intamplat. A inceput s-o doara capul si i-a scapat tigara pe care o tinea in mana dreapta. Incercand sa explice, a inceput sa se balbaie si isi gasea cu greu cuvintele. II amortise obrazul drept si limba, iar capul o durea sfasietor. Aveam sa aflam mai tarziu ca toate acestea sunt semnele unui atac cerebral.
Ne-am strans ca puii la closca in jurul ei si ne uitam mirati si neputinciosi. O prietena ii da un calciu. Urma sa mergem la cumparaturi la Intorsura, apoi la cascada Urlatoarele, iar ea staruia sa nu ne abatem de la program. Bine, dar macar la Intorsura sa ne oprim la spital. Nu si nu, Georgi refuza cu stoicism sa ne oprim, promitandu-ne solemn ca merge la doctor imediat ce ajungem la Bucuresti.
Si ne urcam cu totii in masini, ne oprim la piata la Intorsura, apoi mergem la cascada. Dar toate astea au durat iar ea a indurat durerea si a stat cumintica doar ca sa nu ne strice noua concediul. Si acolo s-a intins pe paturica si nu a mai putut sa se ridice. Practic acela a fost momentul in care pentru noi totul a stat in loc, numai timpul a trecut si continua sa treaca parca prea repede. La spital la Brasov se confirma groaznicul: accident cerebral. Dar Georgi e ok, nu si-a pierdut cunostinta, iar asta inseamna totusi o sangerare superficiala. Insa la tomograf se distinge ca este al treilea. Iar ea nu a stiut nimic.
Pe 31 ajunge la Bucuresti si este internata la S.U.U.B., sectia de neurochirurgie II. In urma unui control angiografic se vede o malformatie arteriovenoasa fronto-parietala stanga care a provocat atacurile cerebrale. Se stabileste o interventie prin embolizare, care avea sa ii fie cel mai mare ghinion. Intre timp, Georgi isi revine spectaculos, in 6 zile recuperandu-si vorbirea si mersul, ceea ce pentru noi toti era tot ce ne umplea sufletele.
Din pacate, tot intr-o zi de marti, pe 5 august 2008, are loc temuta procedura, in timpul careia malformatia se rupe si creierul se inunda cu sange. Georgi este operata de urgenta si declarata in stare de coma. Am fost si eu s-o vad in seara aceea, caci toti ziceau ca e grav, foarte grav… si totusi nu vroiam sa inteleg. Adica se va face bine, nu?
Ea era, parca dormea acolo, si m-au marcat piuiturile sacadate ale aparatelor, lumina puternica si rece fie zi sau noapte si mirosul pregnant de dezinfectant. As vrea sa nu le mai simt niciodata.
Georgi s-a trezit din coma la o luna de la operatie, dar a fost declarata in stare vegetativa. Desi familia ar fi putut fi indrumata spre o clinica sau o sectie specializata de recuperare, nu stiu de ce au preferat sa o mai tina in sectia de terapie intensiva inca doua luni si jumatate, timp in care, la insistentele familiei, a beneficiat de o ora de exercitii pe zi cu un fizioterapeut si cu greu li s-a permis sa-i dea sa manance pentru ca DA, poate sa inghita, si inca foarte bine.
Apoi, dintr-o data, li s-a spus sa plece. Nu vreau sa comentez nimic despre spital sau cadre medicale. Nu acum si nu aici. Ideea e ca, dupa ce s-a incercat internarea in diverse clinici de recuperare unde nimeni nu a acceptat s-o primeasca pe motiv ca “este in stare vegetativa”, Georgi a ajuns acasa, unde a fost ingrijita exemplar de matusa ei, persoana care i s-a devotat si este langa ea zi si noapte.
Acum, la 7 luni de la procedura gresita, Georgi mananca, deschide ochii, misca incetisor picioarele si mainile, casca, se vaita, zice “aaaa” si sta si in scaun in fiecare zi. Dar nu poate sa comunice. Suntem toti constienti ca e mult de munca, dar o iubim si credem in ea. Eu una nu mi-am pierdut speranta nici macar o clipa si mai mult, am o asa de mare incredere in ea, incat prevad acea zi in care voi merge la nunta ei si acea zi in care ne vom bucura ca va avea un copilas, pe care si-l doreste nespus.
Si pentru ca Dumnezeu exista si o iubeste, El ne-a scos in cale o echipa de oameni sufletisti, singurii care au spus ca DA, Georgi se va recupera iar ei o vor ajuta. Si culmea, se afla aici, in Romania. Imi pun speranta si increderea in ei si astept cu nerabdare ca Georgi sa inceapa recuperarea cat mai curand (mai avem un hop cu locurile de internare).
Doamne Ajuta!
5 comentarii:
Am crescut impreuna si suntem unu si acelasi suflet.Ma duc la spital si radeam cu ea spunandu-i sa se faca bine pentru ca eu vreau sa plec in vacanta si nu am chef de chestii serioase.O las cu inima stransa si plec.A doua zi o sun pe mama si imi spune:Georgica noastra a fost operata la cap,au aparut complicatii.Cu vocea disperata imi spune :uite ca iese cineva din sala de operatie!E Georgica noastra!Disperata o intreb:mami traieste?Traieste mami.Inchid telefonul si incep sa urlu.Nu stiu daca eram fericita ca traieste sau disperata ca s-a ajuns la o astfel de operatie.Pentru mine asta a fost inceputul sfarsitului!Vreau doar ca medicii sa se gandeasca o secunda cum ar fi sa retraiasca acelasi cosmar la infinit,sa aiba aceasi imagine de 7 luni incoace.
Ultima conversatie pe care am avut-o cu Mocolina a fost prin telefon inainte sa intre in sala pentru interventia de embolizare. Mi-a spus ca ii este frica sa nu se intample ceva rau dar ca va trece peste asta si sa nu uit ca ma iubeste. Deci "te iubesc" sunt ultimile cuvinte pe care le-am auzit de la Mocolina.
Tare as vrea acum sa ma inteleaga cat de mult o iubesc si ca imi este tare dor de ea, de ea cu toata fiinta ei.
Ma rog in fiecare zi la bunul Dumnezeu sa o ajute sa se faca bine si sa fie alaturi de ea acum cand are cea mai mare nevoie de El.
As vrea sa mut muntii din loc pentru ea, as face orice imi sta in putinta doar sa stiu ca se va face bine si ca ii alin durerea.
Simt nevoia sa-i multumesc din suflet, doamnei care sta alaturi de ea zi si noapte, ingerul ei trimis de Dumnezeu, si anume matusa ei LILI. Ce face matusa ei nu cred ca mai exista persoana pe pamant in stare,cu toate ca foarte multa lume o iubeste enorm de Mocolina, de aceea eu o consider ingerul trimis de Dumnezeu pentru a o ajuta pe Mocolina.
Adi, Alina, Alina si tuturor prietenilor ei le transmit sanatate si stiu ca vom face tot posibilul sa o ajutam fiecare cum putem.
Te iubesc draga mea Mocolina!
Unde-i SUUB?
Eu zic s-o duceti la Bagdasar la dr. Danaila... e cel mai bun neurochirurg din Europa (insa inainte de orice interventie chirurgicala asigurati-va ca nu mai e virusul Clepsiela in spital).
Fratele meu a avut fix aceeasi chestie iar acum e bine (are cateva sechele, dar e bine). A scapat si de Clepsiela.
Sigur se va face bine Georgi! ;) Garantat! La accidentele vasculare cerebrale daca nu se moare in primele 2-3 saptamani se scapa! ;)
Un alt baiat a stat in coma 4 luni si leguma alte multe luni, iar acum e student la drept ;).
Bafta si nu va pierdeti speranta pt ca sigur se va face bine!!!
E fff important sa o sustineti si dupa ce se face bine, sa fiti mereu langa ea si sa o scoateti din casa mereu... ca si inainte. Daca apuca sa se simta bolnava si speriata o sa-si piarda interesul de a face recuperare (recuperarea e 80% psihica si 20% fizica).
Doamne Dumnezeule da-mi putere sa cred ca se va intampla o minune si cu Georgica noastra ,asa cum multi altii si-au revenit si sunt bine acum!!!!
Nu uitati ca pe 4.04.2009 Georgica noastra face 28 de ani.Cu riscul de a o solicita prea mult vreau sa va cer sa fim alaturi de ea ,sa vorbim cu ea si sa o incurajam, si sa-i spunem la multi ani!
Trimiteți un comentariu