marți, 23 decembrie 2008

Asta e de atunci. M-am oprit, nu am putut mai mult.



-->Astazi se fac doua saptamani, Dodii, de cand tu te-ai simtit rau si o saptamana de cand dormi.
Stii, cateodata am asa un nod in gat de emotii si in acelasi timp simt o furie asa mare. Sa nu te superi pe mine, tot te iubesc, si poate chiar mai mult si ma gandesc ca tare o sa ..... cand o sa te faci bine si o sa stii tu de ce.
Poate nu sunt prea coerenta, nici nu incerc sa fiu. Stiu ca ma intelegi oricum.
Te iubesc.
Mi-e asa un dor de tine.
Of ce ma enervezi tu cateodata ma Dodii ma.
Sper ca tu stii ca ti-as da din mine ce-ai avea nevoie doar sa te faci bine. Si nu numai eu. Sunt atatia care te iubesc, dar tu stii lucrul asta. Pentru ca nimeni nu are cum sa nu te iubeasca, sa stii.
Mi-e asa de dor. Eu stiu ca Doamne Doamne face minuni si tu stii asta si tu Il iubesti pe Doamne Doamne si El pe tine.
Si mai stiu ca o sa te faci bine.
Sunt sigura pentru ca stiu ca esti puternica si stiu ca mi-ai promis. Si nu numai mie.
Of ce-mi mai rupi tu sufletul.
Am incredere in tine, am mare incredere in tine.
Te iubesc.
Iubirea muta muntii din loc. Te iubesc!
***
Au trecut 38 de zile de cand dormi. Sau cel putin asa se zice.
Dar eu stiu ca tu simti si vezi si auzi. Si mai stiu ca asculti muzica, exact de care iti place tie. Si mai stiu ca esti puternica si esti o luptatoare si te vei face bine, pentru ca noi toti vom fi langa tine si vom lupta alaturi de tine, iar Adi in mod special, pentru ca te iubeste nespus de mult.
Vom veni la nunta ta si te vom vedea mireasa si ne vom bucura si vom fi fericiti. Vei vedea.
Te iubesc si stiu ca ti-am spus-o de atatea ori dar parca niciodata nu e destul.
Nu mai conteaza cate zile au trecut atata timp cat eu la fel de mult te iubesc.
***
Azi vreau sa-ti dedic din suflet o melodie: O asculti si tu acolo in cascutele tale.
Tu soltanto tu con le canzoni che mi canti tu
con qualche tua poesia malinconia
con tuttu quei pensieri d'amore quasi a tutte le ore.

Tu soltanto tu con tutte le emozioni che mi dai
con quello squardo che tu sola hai
con l'aria di chi a fare l'amore ci mette anche il cuore.

Mi hai fatto innamorare
mi hai fatto innamorare
facendomi sognare un po di piu
ogni ora di piu
ogni anno di piu
con il corpo e con la mente contemporaneamente.

Mi hai fatto innamorare
mi hai fatto innamorare

Mi hai fatto innamorare amore mio.

Per volare con te
solamente con te

abbracciati dolcemente da soli o tra la gente.

Tu soltanto tu con tutte le sorprese che mi fai
quel po di timidezza che tu hai
quel modo di vestire un po strano con le mani sul piano.

Tu soltanto tu col trucco o senza niente sempre tu
con la semplicita dei tuoi perche
col muso per un vecchio rancore o col sorriso migliore.

Mi hai fatto innamorare
mi hai fatto innamorare

facendomi sognare un po di piu
ogni ora di piu
ogni anno di piu
con il corpo e con la mente contemporaneamente.

Mi hai fatto innamorare
mi hai fatto innamorare

Mi hai fatto innamorare amore mio.

Per volare con te
solamente con te

abbracciati dolcemente da solï o tra la gente.

Tu soltanto tu
tu soltanto tu
Mi-e tare dor de tine si te voi astepta atat cat e nevoie, eu n-am sa te parasesc niciodata si n-am sa-ti intorc spatele. Pentru mine esti la fel. TE IUBESC.
***
Nu vreau si nu pot sa vorbesc cu o poza, cu un calculator……
Eu te vreau pe tine! Poate ca sunt egoista si nu am invatat nimic din ce s-a intamplat. Dar te iubesc. Si asta nu poate sa-mi scoata nimeni din suflet.
Iarta-ma daca ti-am gresit cu ceva vreodata. Te iubesc nespus. Iar tu stii.

luni, 22 decembrie 2008

Cuibareala de copii


Da, astia suntem noi...
Initial ma gandeam daca imi trebuie introducere. Da' ce-s la vreo prezentare? Pai si atunci? E hai ca nu inteleg nimic. Si ce daca?
Pai daca eram vreo scriitoare mai ziceam, dar asa?
Lasa, nu mai conteaza.... Chiar asa.
Mi-a spus cineva, sau poate calendarul, ca vin sarbatorile. Care, unde? Serios? Ce chestie... Si m-am gandit ce-mi doresc de Craciun...

De Craciun o vreau pe Georgi...
Fara prea mult fast, nici nu-i nevoie. Nici macar de cuvinte. Dar tare mi-ar placea sa-mi ia fata in palmele ei si sa-mi pupe nasul... si nu ca ceva simbolic, ci doar asa cum facea ea de fiecare data. As vrea macar sa se uite in ochii mei si sa stiu ca intelege cand ii spun "te iubesc".
Da, e clar, de Craciun o vreau pe Georgi...

E tare ciudata soarta asta si toate in general, cele pe care le simtim, le traim, le gandim...

Dar durerea e cea mai mare dintre toate.

Nu stiu cand a trecut atata timp. Ma oftic ca a trecut atata timp. Ma oftic ca s-au intamplat asa. Oare asa trebuia? Era musai sa aiba ea soarta asta? Chiar nu se putea altfel? Si oricat de tampite ar fi intrebarile, nu ma pot abtine sa le gandesc.

Ce inutil mi se pare ceea ce fac acum. Totusi simt nevoia sa fac asta. Nu ma chinui sa ma fac inteleasa, doar pentru ca mi se pare suficient ca ea ar intelege.
Ah, ce n-as da sa ne inghesuim iar toti patru in patucul cel mic din camaruta cea mica si sa ne bucuram cu aceeasi intensitate de fiecare moment petrecut impreuna. Sa-l inregistram pe Chelie cand sforaie, sa ne batem pe telecomanda, sa mancam din aceleasi farfurii, sa ne inghiontim si gadilam ca niste copii mici. Si apoi sa ne plictisim si sa ne urcam in duba la fel de inghesuiti si sa cutreieram orasul si magazinele si sa mancam "hamburguri" si sa ne facem de cap... Ce bine ar fi! Da, si sa facem planuri si calcule si sa visam impreuna si sa ne imaginam ce vom face in viitor.

Eu chiar cred ca noi vom fi din nou impreuna si vom relua totul de unde ne-am oprit si ne vom bucura unul de altul si poate chiar mai mult, pentru ca ce este acum va fi terminat atunci, pentru totdeauna. Si asta pentru ca eu cred in Georgi si cred in Dumnezeu si in minunile Lui si mai cred ca trece prin asta pentru ca e puternica, iar altcineva nu ar fi rezistat. Doar ca sunt cateodata atat de nerabdatoare si tare as vrea sa se termine odata toata suferinta si sa fie bine. Mi se pare ca timpul e in defavoarea ei si atunci simt o nevoie instinctiva de a grabi lucrurile. Iar asta am simtit de la inceput, dar nu prea am reusit, mai mult din cauza ca eu nu sunt atat de puternica ca ea. Pentru ca daca eu as fi fost in locul ei ea ar fi facut mai multe pentru mine si ar fi fost mai descurcareata. Ce proasta ma simt. Iarta-ma, Mocuta.