Da, astia suntem noi...
Initial ma gandeam daca imi trebuie introducere. Da' ce-s la vreo prezentare? Pai si atunci? E hai ca nu inteleg nimic. Si ce daca?
Pai daca eram vreo scriitoare mai ziceam, dar asa?
Lasa, nu mai conteaza.... Chiar asa.
Mi-a spus cineva, sau poate calendarul, ca vin sarbatorile. Care, unde? Serios? Ce chestie... Si m-am gandit ce-mi doresc de Craciun...
De Craciun o vreau pe Georgi...
Fara prea mult fast, nici nu-i nevoie. Nici macar de cuvinte. Dar tare mi-ar placea sa-mi ia fata in palmele ei si sa-mi pupe nasul... si nu ca ceva simbolic, ci doar asa cum facea ea de fiecare data. As vrea macar sa se uite in ochii mei si sa stiu ca intelege cand ii spun "te iubesc".
Da, e clar, de Craciun o vreau pe Georgi...
E tare ciudata soarta asta si toate in general, cele pe care le simtim, le traim, le gandim...
Dar durerea e cea mai mare dintre toate.
Nu stiu cand a trecut atata timp. Ma oftic ca a trecut atata timp. Ma oftic ca s-au intamplat asa. Oare asa trebuia? Era musai sa aiba ea soarta asta? Chiar nu se putea altfel? Si oricat de tampite ar fi intrebarile, nu ma pot abtine sa le gandesc.
Ce inutil mi se pare ceea ce fac acum. Totusi simt nevoia sa fac asta. Nu ma chinui sa ma fac inteleasa, doar pentru ca mi se pare suficient ca ea ar intelege.
Ah, ce n-as da sa ne inghesuim iar toti patru in patucul cel mic din camaruta cea mica si sa ne bucuram cu aceeasi intensitate de fiecare moment petrecut impreuna. Sa-l inregistram pe Chelie cand sforaie, sa ne batem pe telecomanda, sa mancam din aceleasi farfurii, sa ne inghiontim si gadilam ca niste copii mici. Si apoi sa ne plictisim si sa ne urcam in duba la fel de inghesuiti si sa cutreieram orasul si magazinele si sa mancam "hamburguri" si sa ne facem de cap... Ce bine ar fi! Da, si sa facem planuri si calcule si sa visam impreuna si sa ne imaginam ce vom face in viitor.
Eu chiar cred ca noi vom fi din nou impreuna si vom relua totul de unde ne-am oprit si ne vom bucura unul de altul si poate chiar mai mult, pentru ca ce este acum va fi terminat atunci, pentru totdeauna. Si asta pentru ca eu cred in Georgi si cred in Dumnezeu si in minunile Lui si mai cred ca trece prin asta pentru ca e puternica, iar altcineva nu ar fi rezistat. Doar ca sunt cateodata atat de nerabdatoare si tare as vrea sa se termine odata toata suferinta si sa fie bine. Mi se pare ca timpul e in defavoarea ei si atunci simt o nevoie instinctiva de a grabi lucrurile. Iar asta am simtit de la inceput, dar nu prea am reusit, mai mult din cauza ca eu nu sunt atat de puternica ca ea. Pentru ca daca eu as fi fost in locul ei ea ar fi facut mai multe pentru mine si ar fi fost mai descurcareata. Ce proasta ma simt. Iarta-ma, Mocuta.
Pai daca eram vreo scriitoare mai ziceam, dar asa?
Lasa, nu mai conteaza.... Chiar asa.
Mi-a spus cineva, sau poate calendarul, ca vin sarbatorile. Care, unde? Serios? Ce chestie... Si m-am gandit ce-mi doresc de Craciun...
De Craciun o vreau pe Georgi...
Fara prea mult fast, nici nu-i nevoie. Nici macar de cuvinte. Dar tare mi-ar placea sa-mi ia fata in palmele ei si sa-mi pupe nasul... si nu ca ceva simbolic, ci doar asa cum facea ea de fiecare data. As vrea macar sa se uite in ochii mei si sa stiu ca intelege cand ii spun "te iubesc".
Da, e clar, de Craciun o vreau pe Georgi...
E tare ciudata soarta asta si toate in general, cele pe care le simtim, le traim, le gandim...
Dar durerea e cea mai mare dintre toate.
Nu stiu cand a trecut atata timp. Ma oftic ca a trecut atata timp. Ma oftic ca s-au intamplat asa. Oare asa trebuia? Era musai sa aiba ea soarta asta? Chiar nu se putea altfel? Si oricat de tampite ar fi intrebarile, nu ma pot abtine sa le gandesc.
Ce inutil mi se pare ceea ce fac acum. Totusi simt nevoia sa fac asta. Nu ma chinui sa ma fac inteleasa, doar pentru ca mi se pare suficient ca ea ar intelege.
Ah, ce n-as da sa ne inghesuim iar toti patru in patucul cel mic din camaruta cea mica si sa ne bucuram cu aceeasi intensitate de fiecare moment petrecut impreuna. Sa-l inregistram pe Chelie cand sforaie, sa ne batem pe telecomanda, sa mancam din aceleasi farfurii, sa ne inghiontim si gadilam ca niste copii mici. Si apoi sa ne plictisim si sa ne urcam in duba la fel de inghesuiti si sa cutreieram orasul si magazinele si sa mancam "hamburguri" si sa ne facem de cap... Ce bine ar fi! Da, si sa facem planuri si calcule si sa visam impreuna si sa ne imaginam ce vom face in viitor.
Eu chiar cred ca noi vom fi din nou impreuna si vom relua totul de unde ne-am oprit si ne vom bucura unul de altul si poate chiar mai mult, pentru ca ce este acum va fi terminat atunci, pentru totdeauna. Si asta pentru ca eu cred in Georgi si cred in Dumnezeu si in minunile Lui si mai cred ca trece prin asta pentru ca e puternica, iar altcineva nu ar fi rezistat. Doar ca sunt cateodata atat de nerabdatoare si tare as vrea sa se termine odata toata suferinta si sa fie bine. Mi se pare ca timpul e in defavoarea ei si atunci simt o nevoie instinctiva de a grabi lucrurile. Iar asta am simtit de la inceput, dar nu prea am reusit, mai mult din cauza ca eu nu sunt atat de puternica ca ea. Pentru ca daca eu as fi fost in locul ei ea ar fi facut mai multe pentru mine si ar fi fost mai descurcareata. Ce proasta ma simt. Iarta-ma, Mocuta.
Un comentariu:
S-au perindat si pe la Georgi o gramada de ipocrite care se prefac ca le pasa si care arunca vorbe grele in stanga si in dreapta lovind in nestire persoane care sufera cu adevarat,persoane care nu vin si plang in fata voastra doar pentru impresia artistica.Rusine sa le fie!
Oricum Georgi e mai importanta si mai presus de orice vorba care ne doare pe noi ceilalti,cei care o cunoastem de o viata si care ne gandim in fiecare secunda la ea fara sa demonstram nimic.Tinand-o de mana si spunandu-i vorbe sincere cred ca am sprijinit-o mai mult decat asa zisii "prieteni".
Trimiteți un comentariu